Pensiunea Damatis 3*Informatii hotel
Galerie foto
Comentarii (0)
Harta
Informatii Pensiunea Damatis 3*
Pensiunea Damatis, situată în localitatea Lepşa, judeţul Vrancea, dispune de 40 locuri de cazare în camere matrimoniale, twins şi apartamente, toate clasificate la trei margarete.
Dotările sunt corespunzătoare acestei clasificări, turiştii beneficiind de TV, internet, frigider, telefon şi privelişte deosebită de pe balcoanele care dotează 15 din cele 17 spaţii de cazare. Pensiunea dispune şi de un spaţiu de ralaxare cu saună şi jacuzzi amenajate într-un cadrum intim deosebit. Când vremea nu vă permite să admiraţi peisajele sălbatice ce definesc întreaga zonă, pensiunea vă oferă la subsolul clădirii o sală amenajată cu bar, biliard şi două piste de bowling profesionale, unde uitaţi de trecerea timpului. Sală restaurant: bucatele tradiţionale româneşti, pregătite în bucătăria proprie, dotată la standarde europene, pot fi servite în restaurantul cu capacitate de 72 locuri sau pe terasă. In preţul de cazare este inclus şi micul dejun, la un cuantum de 15 lei / persoană. Sală conferinţe Pensiunea este pregătită pentru organizarea de team-building-uri, reuniuni, şcolarizări în sala de conferinţe cu capacitate de 40 locuri şi dotare corespunzătoare : sistem audio, videoproiector, acces la internet. Biliard, bowling Când vremea nu vă permite să admiraţi peisajele sălbatice ce definesc întreaga zonă, pensiunea vă oferă la subsolul clădirii o sală amenajată cu bar, biliard şi două piste de bowling profesionale. ATRACTII TURISTICE: ->Cheile Tisiţei Rezervaţia forestiera şi geologică Cheile Tişiţei se află pe cursul inferior al văii Tişiţei. Schimbările de direcţie a Tişiţelor, cât şi fragmentarea reliefului, îi oferă călătorului un peisaj mirific. Numeroasele repezişuri şi ruperi de pantă ale râurilor, care alternează cu sectoare largi şi foarte puţin înclinate, îşi aduc contribuţia la măreţia acestor zone. ->Cascada Putnei Aria protejată Cascada Putnei ocupă o suprafaţă de 10 ha, fiind localizată în apropierea localităţii Lepşa, areal unde râul Putna traversând bordura externă a Munţilor Vrancei pe o linie de falie, a format cascada actuală. In aval, la cca. 200 m, pe malul stâng exista o veche cascadă, părăsită în urma mişcărilor geotectonice, în urma cărora Putna şi-a schimbat cursul spre dreapta, pe albia actuală, fenomen unic cunoscut în România. ->Păstrăvăria Lepşa Păstrăvăria Lepşa, aflată în plin proces de reabilitare, va dispune în viitorul apropiat şi de două bazine cu păstrăv pentru pescuitul sportiv. Incă de la înfiinţare în1955, Păstrăvăria Lepşa a devenit una din principalele surse de păstrăv, atât pentru agenţii economici, dar şi pentru turiştii din zona. ->Mănăstirea Lepşa Istoria Mănăstirii Lepşa nu este lipsită de învăţăminte, ea continuând şi în prezent să îl îndemne pe călător să îi calce pragul, să aprindă o lumânare în amintirea celor care nu mai sunt şi să admire simplitatea ei ţărănească. La marile sărbători creştine, Mănăstirea Lepşa devine neîncăpătoare, clopotul ei măsurând timpul în zonă.
Recomanda acest hotel:
|
Lepsa- Vrancea
|
|
Adauga link pe Blog-uri / Forum-uri