Casa Mosului 3* Cartisoara (jud. Sibiu) | Cazare la Casa Mosului 3* Cartisoara (jud. Sibiu)

Casa Mosului 3*, Cartisoara (jud. Sibiu)

Casa Mosului 3*


Informatii hotel
Galerie foto
Comentarii (0)
Harta

Informatii Casa Mosului 3*
La Cârțișoara sunteți în inima țării, chiar lângă Transfăgărășan, cea mai frumoasă șosea din lume după cum au numit-o realizatorii emisiunii Top Gear.
De la Cârțișoara puteți porni în drumeții montane cu piciorul sau vă puteți plimba pe ulițele pietruite cu o trăsură din alte veacuri. Avem și locuri minunate pentru pescari, dar și patrimoniu cultural care așteaptă să fie descoperit.

Pensiunea Casa Moșului*** s-a deschis în vara lui 2008, fiind construită într-un sat vechi și plin de povești, Cârțișoara, sat aflat la poalele drumului Transfăgărăsan, de unde celebrul călător-țăran, Badea Cârțan, a plecat să vadă lumea asta mare.E făcută din lemn și piatră de-ale locului și e decorată cu obiecte vechi adunate de pe văile Făgărașului.
Casa Moșului nu e mare, pentru că noi primim oaspeți, nu turiști. Și pentru că Moșul, gospodar cu păr alb, trebuie să aibă mare grijă de oricine îi trece pragul.
Pensiunea are 6 camere mari și luminoase, cu podele lucioase și paturi moi, numai bune de odihnă și leneveală. În ele se ajunge urcând o scară de bușteni din pădurile Făgărașului.În sufragerie, adesea mocnește focul în șemineu și e-ntinsă o masă mare și bogată, cu cele mai gustoase mâncăruri, gătite de tanti Mariana.

In grădina înflorită, de primăvara devreme până toamna târziu va puteti lungi seara la vorbă ori pur și simplu puteti sta în leagăn și asculta greierii.

Cele 2 camere cu vedere spre muntii Fagaras cu pat dublu au mobilă de lemn în stil rustic, cu balcon, de unde se pot admira cei mai înalți și fermecători munți ai României, Făgărașul.
Toate camerele au incalzire, Internet wireless, flat screen TV, baie proprie cu uscator par.

Camera cu vedere spre muntii Fagaras cu 2 paturi are mobilă de lemn în stil rustic, balcon spațios, de unde se pot admira cei mai înalți și fermecători munți ai României, au incalzire, Internet wireless, flat screen TV, baie proprie cu uscator par.

Camera cu vedere spre gradina are doua paturi single, incalzire, Internet wireless, flat screen TV, baie proprie cu uscator par, sapun incluse.

Camera tripla cu vedere spre sat are pat dublu si unul single de lemn, meșterite chiar de lemnarii Făgărașului, cu perne și plăpumi de puf și cu ferestre spre satul vechi de aproape 1.000 de ani.
Au incalzire, Internet wireless, flat screen TV, baie proprie cu uscator par.

Pensiunea nu dispune de meniu, bucatareasa minute, tanti Mariana, își face meniul zilnic, în funcție de ingredientele cele mai proaspete și mai bune pe care le găsește în Cârțișoara sau în satele vecine. O întreagă comunitate contribuie la masa din Casa Moșului. Ghita aduce dimineața lapte de bivoliță. Baciul Rică trimite brânză de burduf, proaspătă sau maturată, ori telemea de la stâna lui de munte de pe Valea Bâlii, unde oile pasc printre bujori de munte și romanițe. Păstrăvul e proaspăt pescuit din păstrăvăria din sat. Ierburile vin din grădini de țară. Carnea, fie ea de pui, vițel, porc sau oaie nu seamănă deloc cu cea de la supermarket. Fructele din livezi ajung gem pentru micul dejun, iar albinele din stupi fac cea mai dulce miere din lume.
Despre tanti Mariana se spune, pe bună dreptate, că e regina sarmalelor, deși unii călători au încoronat-o deja ca regina tocăniței de berbecuț ori vițel. Dar dacă nu i-ați gustat ciorbele ori chiftelele, caltaboșul ori păstrăvii la grătar, cârnații de porc ori prăjitura cu mere, ar trebui să vă grăbiți spre Cârțișoara să o faceți.

Facilitati hotel
Internet
Minibar
Parcare
Restaurant
Telefon
TV
Uscator Par

Oferta de sejur la Casa Mosului 3*

Recomanda acest hotel:  


 Casa Mosului

 Casa Mosului
 Casa Mosului
 Casa Mosului
 Casa Mosului
 Casa Mosului

Date de contact
Casa Mosului 3* Cartisoara (jud. Sibiu)
Adresa: Cartisoara Jud Sibiu